Nu demult, am dat de articolul Seals and Penguins la BBC si incercam sa imi imaginez cum ar suna - prin extrapolare - descrierea acestui gen de comportament, trecînd de la regnul animal la cel uman, din perspectiva Teoriei Evoluţioniste. In diverse postari pe teme de dezvoltare personala, se fac aluzii la originea animala a omului, sugerîndu-se ca in grup, convietuirea este mai armonioasa, mai eficienta, mai rezilienta. Nu reuseam nicicum sa inteleg care sunt mecanismele de grup la pinguinii care asista la actul de agresare a unuia dintre ei, si imi spuneam cu incapatînare ca daca ar fi fost oameni, cîtiva ar fi intervenit si l-ar fi eliberat pe cel nenorocos din ghearele opresorului.

Ieri in autozbuz, in drum spre oras, asist la o scena oarescum asemanatoare; agresiunea a fost de tip verbal (o fi omul un animal graitor), insa a tinut vreo zece minute si nimeni nu a gasit de cuviinta sa intervina. Agresorul, un barbat care fara scrupule isi bea berea partial ascunsa in buzunarul interior al gecii, bolborosea slagare vechi in urechea femeii asezate lînga el, pîna cînd, cu treaba sau nu, femeia coboara la prima statie. Moment in care omul se intoarce spre pasagerii din spatele lui si un cuvînt ce semana cu handicapat (“handicapatus” sau asa ceva) imi zboara pe la ureche, printre altele pe care nu le prea intelegeam (vorbea in limba maghiara). Femeia ii raspunde ceva de genul “azért mert nem szép” (pentru ca nu e frumos) si cuvîntul handicapat din nou printre ele. Eram mai la distanta si nu vedeam bine. Omul se inflacareaza si incepe o rafala de cuvinte abjecte la adresa femeii, care isi indreptase privirea absenta spre traficul de afara, in incercarea de a-l ignora. Omul se ridica si ajutîndu-se de cîrje se indreapta spre iesire, in asteptarea statiei urmatoare. O insulta in continuare cu patos pe femeie, ba chair o ameninta, de parca din vina ei ii lipsea lui un picior, si mai trage cîte o gura de bere. Privind fetele oamenilor din jur, estimez ca cel putin cîtiva au inteles ce se intîmpla, si nu inteleg de ce nu spune nimeni nimic. Ma indrept spre cabina soferului, care avînd casti un urechi, initial nu aude ce-i spun. Cu incetinitorul, isi scoate castile si deschide geamul cabinei; ii spun ca un barbat agreseaza verbal o femeie, de vreo cinci minute, ca ar trebui intervenit. Autobuzul este oprit la semafor. O femeie de lînga mine spune “Lasati doamna, nu vedeti in ce stare este? Lasati soferul, sa nu pierdem semaforul!”. Soferul incepe sa-l fixeze pe individul turbulent in oglinda retrovizoare. Cînd acesta se serveste cu o noua gura de bere i se adreseaza “Vedeti domnu’ ca aici nu-i nici bar, nici restaurant”. “Bine, bine, las’ ca beau dupa ce cobor. Da’ nu deschideti usa, sa ies aici?” “Nu, cum sa deschid, vrei sa te calce vreo masina?”

Coborîse omul la statia urmatoare. Ma apropii de femeia pe care o agresase si o intreb daca e in regula, daca are nevoie de ceva. Izbucneste in lacrimi si spune ca n-are nimic. Imi dau seama ca insultele au fost indreptate la adresa fiicei sale, asezata alaturi. “I-am spus ca nu asa se vorbeste, ca nu-i vina mea sau a ei ca e handicapata, doar si eu mi-as dori sa fie bine si sanatoasa”. M-a umplut o rusina si o revolta crunta, nu intelegeam cum se poate ca o duzina de indivizi in jurul ei am stat in liniste, asistînd la intreaga scena, ca nimeni nu i-a spus omului sa-si masoare cuvintele, sa inceteze cu insultele, nimeni nu a telefonat la politie pentru a anunta ca un individ in stare de ebrietate agreseaza o femeie in spatiul public.

Citesc undeva pe facebook depre conflict ca fiind ceva normal, neutru; neutru in sensul 'natural' - ma lamureste cineva; mi se invîrte capul. In mod cert, nu sunt experta in domeniu. Caut articolul BBC si ma intreb daca exista totusi o analogie intre ce am trait in autobuz si felul in care pinguinii asistau tacuti la scena de agresiune pe care o traise unul de-al lor. Altcineva posteaza o pagina cu o traducere a poemului “Autoportret în oglinda convexă” de Ron Padgett. Citesc si ma regasesc in unele rînduri. “Iartă-ți țara din când în când. Dacă nu e posibil, du-te în altă țară”, zice poetul. Sa fie o chestie de tara?